Desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, adoptată tacit de deputați

Desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, adoptată tacit de deputați
Publicat: 28/02/2017, 16:57
Actualizat: 10/05/2018, 04:59

Proiectul a fost depus în data de 17 mai 2016, la 3 zile după ce Bodan Diaconu a fost amendat de CNCD, în contextul în care a declarat că va interzice paradele LGBT dacă va ajunge primar.

Termenul legal de dezbatere și vot final pentru această inițiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. În urma adoptării tacite proiectul de lege va fi transmis Senatului, for decizional.

Bogdan Diaconu sustine că CNCD a dovedit că funcționează ca o „instituție anti-românească”.

„Abrogarea Legii nr. 48/2002 are așadar ca scop desființarea CNCD ca instituție bugetară care a făcut dovada în decursul anilor că funcționează ca o instituție anti-românească și anti-națională, fiind doar un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria țară”, a declarat Bogdan Diaconu, în expunerea de motive a proiectului de lege.

CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar, a mai spus Diaconu, potrivit proiectului de lege.„CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar. (…) De vreme ce CNCD are o atitudine repetată și constantă împotriva respectării și apărării unor drepturi constituționale, a devenit o instituție anti-constituțională și, ca urmare, trebuie desființată”, susținea fostul deputat, potrivit sursei citate.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, în data de 8 noiembrie 2016, un raport pentru respingerea proiectului de lege, iar proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților în data de 27 decembrie 2016.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză